Sinteză a situației statului de drept în România potrivit Raportului din 2020 al Comisiei Europene
Gabriela Petre
Manoela Popescu
La 30 septembrie 2020, Comisia Europeană a dat publicității Raportul din 2020 privind statul de drept care prezintă atât o sinteză a situației statului de drept în UE, cât și o evaluare a situației din fiecare stat membru, în parte. Consacrat în articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), statul de drept reprezintă una dintre valorile comune tuturor statelor membre. In spiritul statului de drept, toate autoritățile publice trebuie să acționeze întotdeauna în limitele stabilite de lege, respectând valorile democrației și ale drepturilor fundamentale, precum și sub controlul unor instanțe de judecată independente și imparțiale. Ca atare, statul de drept înglobează principiile legalității, securității juridice, interzicerii exercitării arbitrare a puterii executive, protecției jurisdicționale efective (asigurată de instanțe independente și imparțiale), controlului judiciar efectiv, inclusiv respectării drepturilor fundamentale, separării puterilor și egalității în fața legii. Aceste principii au fost recunoscute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Pe lângă aceste principii, Consiliul Europei a elaborat standarde și emite avize și recomandări care oferă orientări bine stabilite menite să promoveze și să susțină statul de drept. UE este un apărător ferm al drepturilor omului, al democrației și al statului de drept în întreaga lume, fapt demonstrat de noul Plan de acțiune al UE privind drepturile omului și democrația 2020-2024[1], cu respectarea obiectivelor de dezvoltare durabilă[2].
Respectarea statului de drept este esențială pentru ca cetățenii și entitățile să aibă încredere în instituțiile publice, pentru punerea în aplicare a legislației și a politicilor UE și fundamentală pentru o Uniune a egalității, a oportunităților și a echității sociale. Statul de drept având un impact direct asupra vieții fiecărui cetățean, reprezintă o condiție prealabilă pentru asigurarea egalității de tratament în fața legii și pentru apărarea drepturilor cetățenilor UE. Statul de drept este garantul drepturilor şi al libertăților, contribuind astfel la protecția cetățenilor în fața legii celui mai puternic.
Însă, contextul pandemic a generat noi provocări la adresa drepturilor cetățenilor, datorită necesității aplicării restricțiilor în privința libertăților acestora (libertatea de circulație, libertatea de întrunire sau libertatea de a desfășura o activitate comercială) în vederea combaterii pandemiei de COVID-19. Se cunoaște faptul că, dincolo de impactul imediat asupra sănătății și a economiei, criza generată de pandemia de COVID-19 a cauzat o serie de provocări pentru societate, în special pentru administrațiile publice și pentru sistemele juridice și constituționale. Se poate afirma faptul că pandemia s-a dovedit un adevărat test pentru reziliența sistemelor naționale în perioade de criză. Este evident faptul că multe dintre aceste sisteme naționale ale unor state membre s-au prăbușit, demonstrând lipsa de reziliență, fisurile şi structurile inadecvate. In schimb, în alte state UE, reacțiile la criză au demonstrat, în general, o reziliență puternică a sistemelor naționale. In aceste state membre, instanțele au analizat măsurile de urgență și au avut loc dezbateri politice și juridice pentru a verifica dacă regimurile de urgență aplicate au fost justificate și proporționale, dacă deciziile au fost legale și dacă au fost utilizate procedurile și instrumentele adecvate. De asemenea, organizațiile internaționale au fost în prima linie pentru a ține sub observație deraierile tuturor sistemelor naționale (mai ales cele ale sistemelor de justiție), iar Comisia de la Veneția[3] a Consiliului Europei a oferit un aviz şi recomandări cu privire la măsurile luate în statele membre și la impactul acestora asupra democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale[4].
In cadrul Raportului din 2020 privind statul de drept al Comisiei Europene, o primă reflecție vizează cultura statului de drept și nivelul de încredere în sistemele de control și echilibru dintre statele membre. Ţinându-se cont de faptul că în comunicarea sa din iulie 2019, Comisia a propus ca UE și statele sale membre să își intensifice eforturile pentru a promova o cultură politică și juridică solidă care să sprijine statul de drept și să dezvolte instrumente care să prevină apariția sau agravarea unor probleme legate de statul de drept[5]. Aceasta ca urmare a unor cazuri grave de încălcare a statului de drept în unele state membre (Polonia, Ungaria). Însă, existența unor sisteme judiciare eficace și a unor sisteme solide de control și echilibru instituțional nu este suficientă, deoarece statul de drept are nevoie de un ecosistem propice, având la bază respectarea independenței judiciare, politici anticorupție eficiente, o mass-media liberă și pluralistă, o administrație publică transparentă și de înaltă calitate și o societate civilă liberă și activă.
Însă, cea mai importantă reflecție a Raportului din 2020 privind statul de drept vizează reziliența sistemului judiciar. Aceasta deoarece elemente fundamentale ale statului de drept sunt accesul la instanțe independente și controlul jurisdicțional. Democrația nu poate exista fără instanțe de judecată independente, care să garanteze protecția drepturilor fundamentale și a libertăților civile, nici fără o societate civilă activă și fără o mass-media liberă și pluralistă. Este esențial să existe un sistem național eficace de control și echilibru care să sprijine respectarea statului de drept pentru a se asigura că astfel de restricții la adresa drepturilor noastre se limitează la ceea ce este necesar și proporțional, sunt limitate în timp și fac obiectul supravegherii de către parlamentele și instanțele naționale. Iar închiderea parțială a instanțelor naționale, care acționează și drept instanțe ale Uniunii atunci când aplică legislația UE, a scos în evidență o vulnerabilitate majoră. Multe dintre statele membre au folosit oportunitățile oferite de era digitală pentru a reduce efectele pandemiei asupra sistemului judiciar. Astfel, au fost utilizate videoconferințele şi s-a trecut la digitalizării procedurilor.
Evaluarea situației din fiecare stat membru a statului de drept se bazează pe o evaluare calitativă realizată de Comisie și cuprinde o sinteză a evoluțiilor semnificative începând din ianuarie 2019, precedată de o scurtă descriere factuală a cadrului juridic și instituțional relevant pentru fiecare pilon. Importanța acestui capitol din Raport este dată de faptul că respectiva evaluare prezintă atât provocările existente, bunele practici, precum și aspectele pozitive identificate în fiecare stat membru, în parte. Indiferent de modelul sistemului judiciar național sau tradiția juridică în care acesta este ancorat, sistemul judiciar trebuie să fie eficace, deoarece existența acestora este esențială pentru protejarea statului de drept.Parametri unui sistem judiciar eficace sunt independența, calitatea și eficiența. Evident că organizarea justiției în statele membre este de competența statelor membre, însă, Comisia a hotărât ca atunci când statele membre își exercită această competență trebuie să se asigure că sistemele judiciare naționale asigură o protecție jurisdicțională efectivă[6]. Independența instanțelor naționale fiind fundamentală pentru asigurarea unei astfel de protecții jurisdicționale[7]. Potrivit Tabloului de bord din 2020 privind justiția în UE, statele membre sunt preocupate de reformele în domeniul justiției, chiar dacă obiectivul, domeniul de aplicare, forma și stadiul punerii în aplicare diferă de la un stat la altul. În mai multe state membre se depun eforturi pentru a consolida independența sistemului judiciar și a reduce influența puterii executive sau legislative asupra sistemului judiciar. Însă continuă să existe probleme și în alte state membre, cum ar fi Bulgaria (legate de componența și funcționarea Consiliului Judiciar Suprem și a Inspectoratului de pe lângă Consiliul Judiciar Suprem), România (datorită reformelor controversate introduse în perioada 2017-2019, care au încă un impact negativ asupra independenței sistemului judiciar), Croația (din cauza slabei capacități administrative, Consiliul Judiciar de Stat și Consiliul Procurorului General au dificultăți să își îndeplinească mandatul) şi Slovacia (datorită preocupărilor cu privire la independența și integritatea sistemului judiciar).
In ceea ce privește capitolul din Raport dedicat situației statului de drept în țara noastră, trebuie precizat în primul rând faptul că reformele realizate de România în domeniul justiției și al luptei anticorupție au fost monitorizate de Comisia Europeană prin intermediul mecanismului de cooperare și de verificare (MCV) începând din 2007, de la aderarea României la UE. Sistemul judiciar din România cuprinde patru tipuri de instanțe, atât civile, cât și militare: instanțele judecătorești teritoriale de prim grad de jurisdicție (judecătorii), tribunalele obișnuite și tribunalele specializate, curțile de apel[8] și Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ). Consiliul Superior al Magistraturii, însărcinat cu garantarea independenței justiției, este împărțit în două secții, Secția pentru judecători și Secția pentru procurori.
La 10 ani de la aderare, Comisia a adoptat o evaluare cuprinzătoare a progreselor realizate de România în rapoartele sale din ianuarie 2017. Cu respectiva ocazie, Comisia a definit, de asemenea, 12 recomandări-cheie finale drept traiectorie care ar permite îndeplinirea obiectivelor MCV. Insă, în noiembrie 2018, dată fiind evoluția situației din România, Comisia a formulat alte opt recomandări suplimentare. Cum la jumătatea anului 2019 ţara noastră nu îndeplinise obiectivele MCV, în cel mai recent raport MCV, adoptat în octombrie 2019, Comisia a concluzionat că România trebuie să continue să înregistreze progrese în îndeplinirea recomandărilor formulate în rapoartele din ianuarie 2017 și din noiembrie 2018. Aceasta deoarece mai multe modificări aduse legilor justiției în 2018 și 2019 continuă să stârnească îngrijorare cu privire la impactul acestora asupra independenței justiției. Legile justiției reglementează statutul judecătorilor și al procurorilor, organizarea sistemului judiciar și funcționarea Consiliului Superior al Magistraturii. Modificările au intrat în vigoare în lunile iulie și octombrie 2018 și au suferit noi modificări prin ordonanțe de urgență ale guvernului. Aplicarea legilor justiției modificate pentru o perioadă încă lungă de timp creează o insecuritate sporită cu privire la funcționarea sistemului de justiție. Publicul larg percepe independența sistemului judiciar ca situându-se la un nivel scăzut (37 %), iar această tendință s-a înrăutățit în ultimii ani și mai mult[9]. În rândul întreprinderilor, percepția asupra independenței sistemului judiciar este la cote medii (53 %)[10]. În ambele cazuri, motivul cel mai des invocat pentru această percepție a unui nivel scăzut de independență judiciară este legat de imixtiunile sau presiunile exercitate de guvern și de politicieni asupra justiției[11].
În 2020, guvernul și-a reafirmat angajamentul de a relua reformele în domeniul justiției după regresele înregistrate în perioada 2017-2019. Actualul guvern și-a exprimat disponibilitatea de a purta un dialog cu magistrații și cu partidele politice în vederea retragerii prevederilor controversate, însă a subliniat și faptul că situația politică actuală nu permite asigurarea unui consens larg și a majorității necesare în parlament în sprijinul unor reforme cuprinzătoare[12]. Mai mult decât atât, eforturilor în vederea modificării legislației relevante au fost înghețate pe fondul pandemiei de COVID-19 și al alegerilor naționale. De asemenea, continuă să fie luate măsuri controversate, care au un impact negativ asupra independenței sistemului judiciar, cum ar fi înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor din justiție, însărcinată exclusiv cu urmărirea penală a infracțiunilor comise de judecători și procurori.
In ceea ce priveşte calitatea sistemului judiciar românesc, Raportul relevă faptul că deficitul de personal din sistemul judiciar s-a accentuat. În decembrie 2019, peste 12 % din posturile de judecător[13] și aproape 20 % din posturile de procuror nu erau ocupate[14], iar situaţia se poate agrava odată cu intrarea în vigoare[15] a noului regim de pensionare anticipată prevăzut pentru judecătorii de rang superior[16]. Deși intrarea în vigoare a regimului de pensionare anticipată a fost amânată[17], aceasta nu este decât este o soluție temporară, care nu răspunde pe deplin preocupărilor exprimate[18]. În plus, este probabil ca problema personalului insuficient să afecteze și instanțele inferioare, întrucât noile dispoziții au prelungit perioada de formare și de stagiu pentru cei care aspiră la funcția de judecător[19]. De asemenea, pandemia de COVID-19 a întârziat noile proceduri de recrutare și Consiliul Superior al Magistraturii nu a propus o strategie de resurse umane. În plus, Curtea Constituțională a declarat neconstituțională dispoziția de învestire a Consiliului Superior al Magistraturii cu sarcina aprobării regulamentului privind organizarea și desfășurarea concursului de admitere în sistemul judiciar[20], ceea ce poate antrena întârzieri suplimentare în recrutarea de noi magistrați[21].
Referitor la calitatea actului juridic, mai ales în context pandemic, se poate spune că România are un nivel în general bun de digitalizare a justiției și depune în continuare eforturi în vederea dezvoltării suplimentare a acestuia. În prezent, trimiterea citațiilor și monitorizarea etapelor procedurilor judiciare se poate face online și, de asemenea, introducerea unei acțiuni se poate face prin mijloace electronice în majoritatea instanțelor potrivit Tabloului de bord privind justiția în UE în 2020. În schimb, numai unele hotărâri sunt accesibile online şi se depun eforturi în vederea îmbunătățirii sistemului de management al cauzelor, care va fi utilizat pentru a identifica numărul de hotărâri definitive în care instituțiile publice sunt debitori sau creditori. O analiză a sistemului judiciar în curs de realizare este menită să identifice pașii care ar trebui întreprinși pentru a moderniza sistemul, astfel încât acesta să includă funcționalități precum accesibilitatea electronică a actelor de procedură, arhivarea electronică și semnătura electronică.
In ceea ce priveşte eficienţa sistemului de justiţie din ţara noastră, Raportul Comisiei relevă un sistem judiciar care își gestionează în mod eficient volumul de lucru. Astfel potrivit Tabloului de bord privind justiția în UE în 2020, spre exemplu, în 2018, durata procedurilor în instanțele de prim grad de jurisdicție în cauzele civile și comerciale a scăzut ușor în comparație cu 2017, deși a rămas aproape neschimbată în cauzele de contencios administrativ. Rata de soluționare a cauzelor a crescut și este în prezent de peste 100 %, ceea ce înseamnă că sistemul judiciar poate să soluționeze mai multe cauze decât sunt introduse de fapt. În general, durata procedurilor în domenii specifice ale dreptului UE este relativ scurtă, cu excepția proceselor pentru infracțiunea de spălare de bani.
În ciuda progreselor realizate de România în ultimul deceniu în domeniul luptei anticorupție, provocările cu care s-a confruntat sistemul judiciar în perioada 2017-2019 au pus sub semnul întrebării durabilitatea reformelor anticorupție. Chiar dacă în prezent pe scena politică situația este mai puțin tensionată, instituțiile-cheie trebuie să funcționeze în condiții dificile, cu consecințe negative asupra punerii în aplicare a cadrului legislativ și asupra capacității instituționale. România dispune de un cadru strategic național cuprinzător în domeniul luptei anticorupție, bazat pe participarea largă a actorilor instituționali de la nivel național și local. Actuala Strategie națională anticorupție pentru perioada 2016-2020 se află în aplicare sub coordonarea Ministerului Justiției. Structura de urmărire penală specializată în combaterea corupției, respectiv Direcția Națională Anticorupție (DNA), are competența de a investiga cazurile de corupție de nivel mediu și înalt, iar Parchetul General investighează toate celelalte cazuri de corupție.
De aceea, potrivit Indicelelui de percepție a corupției al Transparency International, România are un scor de 44 din 100 și se situează pe locul 19 în Uniunea Europeană și pe locul 70 la nivel mondial[22]. Ca atare, pentru83 % dintre respondenții români fenomenul de corupție este generalizat în România (față de o medie UE de 71 %), iar 64 % dintre respondenți se simt personal afectați de corupție în viața lor de zi cu zi (față de media UE de 26 %)[23]. În ceea ce privește întreprinderile, 97% dintre întreprinderi consideră că fenomenul de corupție este generalizat (față de media UE de 63 %), iar 88% dintre întreprinderi consideră că aceasta face dificilă desfășurarea de activități economice (față de media UE de 37 %). În același timp, 58% dintre respondenți consideră că sunt suficiente cazuri de urmăriri penale care ajung în instanță pentru a avea un efect de descurajare a corupției (față de media UE de 36 %), în timp ce 37 % dintre întreprinderi consideră că persoanele și întreprinderile găsite vinovate de mituirea unui înalt funcționar au fost pedepsite în mod corespunzător (față de media UE de 31 %)[24].
Eficacitatea investigării și sancționării cazurilor de corupție a suferit pe fondul presiunii exercitate asupra cadrului legislativ și instituțional. În perioada 2013-2017, instituțiile implicate în cercetarea, urmărirea penală și judecarea cazurilor de corupție la nivel înalt și mediu au avut constant rezultate bune. În 2018 și 2019, în ciuda faptului că instituțiile au continuat să investigheze și să sancționeze infracțiunile de corupție la nivel înalt, rapoartele MCV au evidențiat o presiune sistematică asupra instituțiilor cheie în lupta anticorupție. Ingrijorările fiind determinate de faptul că această presiune permanentă s-ar putea răsfrânge negativ asupra eficacității sistemului de justiţie.
Modificările propuse a fi aduse Codului penal și Codului de procedură penală creează insecuritate cu privire la eficacitatea cadrului juridic în materie de luptă anticorupție, motiv pentru care este important să se identifice soluții juridice și politice prin care să se pună în aplicare deciziile cheie ale Curții Constituționale în acest domeniu. In aprilie 2019, Parlamentul a adoptat prin proceduri de urgență modificările propuse ale Codului penal, ale Codului de procedură penală și ale legii speciale privind corupția, cu posibile consecințe negative asupra lupta împotriva infracționalității în general și asupra luptei anticorupție, în special. Guvernul actual și-a reafirmat angajamentul de a realiza progrese în ceea ce privește componenta preventivă prin intermediul unei Strategii naționale anticorupție cuprinzătoare post COVID-19.
Au fost instituite garanțiile legale relevante cu privire la libertatea și pluralismul mass-mediei, însă există probleme la nivelul punerii în aplicare și al asigurării respectării cadrului legislativ existent. Nu pare să existe o transparență deplină cu privire la identitatea proprietarilor de mijloace de informare în masă, iar autoritatea de reglementare în domeniul audiovizual, Consiliul Național al Audiovizualului, nu dispune de resursele necesare pentru a-și îndeplini în totalitate atribuțiile. Mass-media este susceptibilă să fie supusă presiunilor politice, dat fiind că, în general, nu există prevederi legale specifice care să garanteze independența editorială, în afară de unele măsuri de autoreglementare la nivel de redacție de ziar sau de editor. De aceea, instrumentul de monitorizare a pluralismului mass-mediei (MPM 2020) evaluează cu risc scăzut independența și eficacitatea autorității în domeniul mass-media. De asemenea, MPM 2020 consideră îngrijorător faptul că nu există garanții specifice ale independenței editoriale și nici norme profesionale, prevăzute fie în legislație, fie prin autoreglementare. Există sesizări potrivit cărora publicitatea de stat este utilizată de stat ca metodă de exercitare a influenței. Deși libertatea de exprimare este recunoscută de Constituție[25], iar accesul la profesia de jurnalist nu este supus niciunei restricții, au fost raportate o serie de probleme care decurg din punerea în aplicare a cadrului legislativ.
Asigurarea respectării dreptului constituțional de acces la orice informație de interes public este problematică. MPM 2020 raportează probleme legate de asigurarea respectării acestui drept atunci când este vorba de accesul la documentele deținute de organismele publice. Conform părților interesate, adesea răspunsurile primite survin cu întârziere[26] și/sau sunt incomplete. De asemenea, au fost raportate cazuri în care jurnaliști români au făcut obiectul unor amenințări legate de activitatea lor profesională. În 2019 și 2020, Platforma Consiliului Europei pentru promovarea protejării jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor a publicat patru avertismente la adresa România: două avertismente legate de procese abuzive de defăimare, unul legat de o amenințare cu moartea primită de un jurnalist de investigație (investigaţie în curs) și unul legat de o suspendare a transmisiei unui post de televiziune[27].
Procesul obișnuit de elaborare și promulgare a legilor este bine reglementat, existând inclusiv o structură instituțională extinsă care garantează existența unui sistem de control și echilibru, dar aceasta nu este întotdeauna eficace. Se recurge în continuare frecvent la ordonanțe de urgență ale guvernului, iar faptul că legislația este supusă unor modificări succesive necoordonate are, la rândul său, un impact asupra calității legislației și a securității juridice, inclusiv asupra mediului de afaceri. Există un cadru legislativ favorabil pentru societatea civilă, care este un actor activ și a fost în măsură să ia poziție împotriva tentativelor de limitare a activităților sale. Societatea civilă a avut un rol activ important în apărarea statului de drept în România, reacționând la încercările de limitare a activității organizațiilor neguvernamentale. Libertatea de asociere este consacrată în Constituție, iar Ordonanța de Guvern nr. 26/2000 prevede reguli privind constituirea asociațiilor și fundațiilor[28]. În perioada 2017-2019, societatea civilă a fost activă în criticarea unor reforme controversate și în exprimarea unui sprijin ferm pentru statul de drept. Potrivit Constituției, Parlamentul este autoritatea legislativă, în timp ce guvernul are doar competențe delegate în procesul legislativ. În cadrul unei proceduri legislative obișnuite, proiectul de act legislativ ar trebui să fie aprobat de autoritățile publice cu responsabilități în aplicarea sa și să fie supus consultării publice[29].
Procedura legislativă obișnuită este însă adesea escamotată prin utilizarea frecventă a ordonanțelor de urgență ale guvernului (OUG)[30]. Constituția prevede că adoptarea OUG este posibilă numai în cazuri excepționale și atunci când este justificată având în vedere caracterul său urgent și că este exclusă în cazul anumitor categorii de legi, cum ar fi legile constituționale sau legile care afectează drepturile fundamentale. Cu toate acestea, diferitele guverne care s-au succedat au recurs la OUG-uri pentru legiferarea a diferitelor domenii socio-economice, inclusiv în domeniul justiției și al chestiunilor electorale și în domenii care afectează drepturile fundamentale, ceea ce pune sub semnul întrebării calitatea legislației, securitatea juridică și respectarea separației puterilor în stat[31]. Spre exemplu, în contextul pandemiei, starea de urgenţă a fost instituită printr-o ordonanţă de urgenţă. Astfel, în contextul pandemiei de COVID-19, România a declarat starea de urgențăla 16 martie, cu încuviințarea Parlamentului[32]. În acest context, România a notificat Consiliului Europei o derogare de la obligațiile care îi revin în temeiul Convenției europene a drepturilor omului[33]. În urma unei cereri din partea Avocatului Poporului referitoare la amenzile care puteau fi aplicate, printre altele, pentru nerespectarea normelor de carantină[34], Curtea Constituțională a statuat că dispozițiile contestate erau neconstituționale, deoarece acestea trebuiau adoptate printr-o lege, ca act oficial al Parlamentului, și nu prin intermediul unei ordonanțe de urgență[35]. Motivaţia fiind dată de faptul că dispozițiile restricționau sau afectau drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor sau ale instituțiilor fundamentale ale statului.
Modificările legislative sunt de multe ori imprevizibile și de o calitate defectuoasă și ridică semne de întrebare din perspectiva protejării interesului public. Astfel, conform părților interesate instituționale (Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA și ANI), sunt modificate mult prea des acte legislative cheie, în condițiile în care scopul modificărilor este adesea neclar, iar legile rezultate, contradictorii. De asemenea, modificările rapide ale legislației prin intermediul OUG-urilor și lipsa securității juridice au un efect negativ și asupra climatului investițional[36].
În ciuda cadrului existent, nu se recurge într-o măsură suficientă la evaluări ale impactului și la consultări publice. Cu toate că proiectele de acte normative sunt transmise spre analiză și aprobare autorităților publice competente numai după finalizarea consultării publice, procedura de consultare este considerată pur formală[37]. Cu toate acestea, numeroase autorități locale și centrale nu pun la dispoziția publicului proiectele de legi propuse și nu permit așadar dezbaterea publică pe marginea acestora și invocă adesea rațiuni de urgență sau de securitate națională pentru a limita transparența[38].
Guvernul a luat măsuri la nivel național și local pentru a îmbunătăți transparența și asumarea răspunderii prin adoptarea unor principii și inițiative guvernamentale deschise. Guvernul a pus, de asemenea, la dispoziție o platformă de date deschise creată special în acest scop, pe care poate fi consultată de către public o listă de seturi de date deschise[39]. În „Cadrul de evaluare pentru administrația publică și guvernanță” elaborat de Comisie, România are un scor foarte slab în ceea ce privește calitatea datelor privind achizițiile publice și transparența procedurilor de achiziții publice[40].
Guvernul s-a angajat să elaboreze un plan de acțiune pentru a aborda problema executării hotărârilor judecătorești și a aplicării de către administrația publică a jurisprudenței generate de instanțele judecătorești.
Autoritățile independente joacă un rol important în apărarea drepturilor fundamentale și a statului de drept. Institutul Român pentru Drepturile Omului (IRDO) este un membru asociat neacreditat al Rețelei Europene a Instituțiilor Naționale pentru Drepturile Omului (ENNRHI)[41], are un mandat de promovare și de protejare a numeroase drepturi ale omului în România. În 2020, a fost inițiată o procedură legislativă pentru a clarifica mandatul și atribuțiile IRDO, care îi conferă competența de a emite avize, la cererea comisiilor parlamentare, privind proiectele de legi sau alte aspecte referitoare la drepturile omului care sunt examinate în Parlament[42]. Avocatul Poporului[43] are misiunea de a apăra drepturile și libertățile persoanelor fizice în relația cu autoritățile publice.
Monitorizarea continuă de către Comisie și dezbaterile naționale pot reliefa o serie de constatări și reflecții care pot alimenta dezbaterile naționale și pot îmbunătăți răspunsul juridic și politic. Aceste reflecții se referă la cultura statului de drept și nivelul de încredere în sistemele de control și echilibru din statele membre, la implicațiile pentru activitatea mass-mediei și a societății civile din perspectiva controlului democratic exercitat de acestea, precum şi la reziliența sistemului judiciar.
[1] JOIN(2020) 5 final.
[2] https://www.un.org/sustainabledevelopment/
[3] „Respect for democracy, human rights and the rule of law during states of emergency – reflections”, Comisia de la Veneția a Consiliului Europei, 26 mai 2020, CDLPI(2020)005rev.
[4] www.venice.coe.int/webforms/events/?id=2967
[5] A se vedea comunicările Comisiei citate la nota de subsol 3.
[6] Hotărârea din 24 iunie 2019, Comisia/Polonia, C-619/18, EU:C:2019:531, punctele 52 și 54; hotărârea din 5 noiembrie 2019, Comisia/Polonia, C-192/18, EU:C:2019:924, punctele 102-103.
[7] Hotărârea din 27 februarie 2018, Associação Sindical dos Juízes Portugueses, C-64/16, EU:C:2018:117; hotărârea din 7 februarie 2019, Escribano Vindel, C-49/18, EU:C:2019:106.
[8] Curțile de apel judecă atât cauze care le sunt sesizate în primă instanță (cauze mai complexe), cât și în apel, în cazul în care se exercită căi de atac împotriva hotărârilor pronunțate de instanțele inferioare
[9] Tabloul de bord privind justiția în UE din 2020, figura 44. Percepția cu privire la independența sistemului judiciar corespunde următoarelor categorii: independență foarte scăzută (sub 30 % din respondenți consideră că independența sistemului judiciar este relativ bună și foarte bună); independență scăzută (între 30 % și 39 %), independență medie (între 40 % și 59 %), independență ridicată (între 60 % și 75 %) și independență foarte ridicată (peste 75 %)
[10] Tabloul de bord privind justiția în UE din 2020
[11] Tabloul de bord privind justiția în UE din 2020
[12] Informații primite în contextul vizitei efectuate în țară.
[13] Din totalul de 5068 de posturi de judecător, 4415 posturi au fost ocupate, iar 653 sunt vacante.
[14] Din totalul de 3029 de posturi de procuror, au fost ocupate 2492 de posturi și 587 sunt vacante.
[15] Conform modificării, magistrații ar putea să se pensioneze după 20 ani de vechime fără nicio condiție referitoare la vârstă, cu un nivel al pensiilor care s-ar putea ridica la 75 % din ultimul salariu brut, ceea ce ar constitui un stimulent pentru ca ieșirea la pensie. GRECO menționează că, potrivit estimărilor, între 1 500 și 2 000 de magistrați ar putea să se pensioneze în baza acestui regim.
[16] Modificările din 2018 aduse Legii nr. 303/2004.
[17] În temeiul Legii nr. 239/2019 din 19 decembrie 2019, intrarea în vigoare a modificărilor articolului 82 alineatul (3) din Legea nr. 303/2004 a fost amânată până la 1 ianuarie 2022.
[18] În special, Comisia de la Veneția a recomandat României să reconsidere regimul de pensionare anticipată, să efectueze o evaluare a impactului și, în cazul în care nu există argumente deosebit de convingătoare pentru introducerea acestui regim, să înlocuiască pensionarea anticipată cu alte stimulente adecvate și beneficii pentru magistrații în serviciu. Avizul Comisiei de la Veneția [CDL-AD(2018)017-e], punctul 155.
[19] Perioada de formare profesională inițială și de pregătire practică a celor care sunt admiși în magistratură a fost extinsă la șase ani (în loc de patru, cum prevedeau normele în vigoare). Contribuția MEDEL la Raportul din 2020 privind statul de drept.
[20] Decizia nr. 121/2020 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 106 lit. a) și d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor din 9 iunie 2020. În urma acestei decizii, la 22 iunie, Ministerul Justiției a supus dezbaterii publice proiectul de lege privind concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii. http://www.just.ro/ministerul-justitiei-supune-dezbaterii-publice-proiectul-de-lege-privind-concursul-de-admitere-la-institutul-national-al-magistraturii/. În septembrie 2020, Ministerul Justiției a anunțat finalizarea etapei de consultare publică și pregătirea pentru adoptarea legii de către guvern și transmiterea sa în Parlament.
[21] Recomandarea CM/Rec(2010)12 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei, punctul 35: „ar trebui ca instanțele să dispună de un număr suficient de judecători și de personal auxiliar cu calificările corespunzătoare”.
[22] Transparency International (2020), Indicele privind percepția asupra corupției 2019.
[23] Eurobarometrul special 502 (2020).
[24] Flash Eurobarometru 482 (2019). Atitudinea întreprinderilor față de corupție în UE.
[25] Constituția României, articolul 30.
[26] Termenul de răspuns a fost prelungit de la 30 la 60 de zile. A se vedea https://www.osce.org/representative-on-freedom-of-media/449380. Această prelungire este însă temporară, așa cum s-a stabilit prin Decretul prezidențial nr. 195/2020, art. 56, anexa 1, ea aplicându-se doar pe durata stării de urgență.
[27] Consiliul Europei, Platforma pentru promovarea protecției jurnalismului și a siguranței jurnaliștilor. Publicate, de asemenea, pe platforma Mapping Media Freedom.
[28] 4173 de federații, asociații, fundații, sindicate și persoane juridice străine au fost înregistrate în registrul oficial în perioada de referință (2019-aprilie 2020).
[29] Inițiatorul unui act legislativ are obligația de a publica proiectul de lege cu cel puțin 30 de zile înainte ca acesta să fie supus analizei, aprobării și adoptării.
[30] OUG au forță de lege de îndată ce sunt publicate în Monitorul Oficial. Deși trebuie să fie în cele din urmă promulgate ca legi de către Parlament, nu a fost fixat un termen-limită pentru acest lucru.
[31] Raportul MCV din ianuarie 2017: Raportul MCV din noiembrie 2017; Raportul MCV din noiembrie 2018; Raportul MCV din octombrie 2019; Avizul CDL-AD(2018)021 al Comisiei de la Veneția; Avizul CDLAD(2019)014 al Comisiei de la Veneția, Raportul ad-hoc privind România GRECO (2018) și A patra rundă de evaluare – Raport de evaluare GRECO (2016).
[32] Decretul privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, din 16 martie 2020. Starea de urgență a fost declarată inițial pentru o perioadă de 30 de zile și a fost prelungită apoi cu încă 30 de zile. Ca urmare a deciziilor Curții Constituționale care puneau sub semnul întrebării temeiul juridic al instituirii stării de urgență și rolul Parlamentului în luarea acestei decizii, Parlamentul a adoptat Legea nr. 55/2020, prin care stabilește drepturile civile al căror exercițiu poate fi restrâns în timpul unei pandemii. După încheierea celei de-a doua perioade a stării de urgență, România a decretat la 15 mai starea de pericol.
[33] Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei (2020), nota verbală JJ9014C din 18 martie 2020. România a retras derogarea la 15 mai 2020 [Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Consiliul Europei (2020), nota verbală JJ9051C din 15 mai 2020].
[34] Cererea privea OUG nr. 34/2020. Avocatul Poporului a invocat lipsa de claritate și de previzibilitate a textului legislativ, care nu conținea o descriere riguroasă a delictului și permitea aplicarea de sancțiuni prin ordonanțe militare.
[35] Decizia nr. 152/2020 din 6 mai 2020.
[36] Lipsa securității juridice a fost subliniată și în contextul semestrului european; Raportul de țară pentru 2020 în cadrul semestrului european.
[37] Caracteristicile și performanța administrației publice în UE28: România, 2018, p. 868.
[38] Caracteristicile și performanța administrației publice în UE28: România, 2018, p. 872.
[39] Portalul de date al guvernului: http://data.gov.ro/.
[40] Comisia Europeană (2019), „Cadru de evaluare pentru administrația publică și guvernanță: 2,4 din 10 puncte.
[41] Fusese acreditat anterior cu statutul C, care nu mai este un statut de acreditare valabil. Institutul Român a depus o cerere de acreditare în 2020.
[42] Contribuția Rețelei Europene a Instituțiilor Naționale din Domeniul Drepturilor omului la Raportul din 2020 privind statul de drept.
[43] Avocatul Poporului nu este membru al ENNRHI și nu este acreditat. Avocatul Poporului a depus o cerere de acreditare în 2020.
